Escaladând spre înaltul cerului

admin — Wed, 07 Sep 2011 19:59:08 +0000

După ce am ne-am orientat prin pădurea Bârnova, ne-am gândit că ar fi interesant să încercăm ne urcăm pe cele mai înalte culmi ale …… disciplinei şi curajului și nu doar în copacii dimprejur. Echipamentul de alpinism ne-a ajutat să ne măsurăm forţele cu peretele de escaladă construit, bineînțeles din materiale ecologice, la Campusul de activităţi sportive-recreative în aer liber Doxamus.
Am deventi foarte interesaţi în momentul în care am văzut de aproape peretele pe care, din loc în loc, se vedeau prize de escaladă de diferite culori, imaginându-ne déjà că ar trebui să urmăm un anumit traseu. Am sorbit cu nesaț vorbele instructorului care ne prezenta echipamentul în timp ce în urechile nostre se amestecau cuvintele: ham de căţărare, căşti de protecţie pentru alpinism, carabiniere, opt-uri, coborâtoare, espadrile, corzi și cordeline.
În sfârşit a venit şi momentul echipării cu hamul de căţărare, espadrile, casca de protecţie, fapt ce ne-a produs multă transpirație datorată nerăbdării și neliniștii. Cu emoție am observat că există o coardă pentru asigurare care venea de undeva de sus din vârful turnului şi cobora la instructor, într-un dispozitiv denumit coborâtor cu “stop”. Deci toate măsurile de siguranță fiind luate, ne-am luat inima în dinți și am pășit către turn.
Nivelul adrenalinei a început să crească când am pus mâna pe primele prize de căţărare, chiar dacă că nu eram nici măcar la 1,5 metri de sol. Ne-am mai liniştit atunci când am urcat la 3-4 metri şi, cum coarda de asigurare era bine strunită, uneori ne simțeam ca niște cosmonauți în imponderabilitate. Triumful suprem a fost atunci când îi puteam privi pe toți ”de sus”, de la înălțimea celor 10 metri ai turnului. Efortul a meritat când poți fi laolaltă cu păsările și te poti strecura printre crengile copacilor seculari din pădurea Bârnova. Păcat că momentul a fost scurt, căci am început sa ne concentrăm pe tehnica de rapel, că vorba aia: ”Am urcat eu cum m-am urcat, da’ cum mai cobor de aici?”. Cu atenție la explicațiile și indicațiile instructorului, am ajuns cu bine pe pământ, unde ne asteptau bineînțeles aplauzele colegilor.
În final cei 30 de copii care au participat la căţărare pe turnul de escaladă, dar mai ales educatorii, au rămas surprinşi că marea majoritate a reuşit să ajungă în punctul cel mai înalt, ceilalţi fiind incomodaţi nu neapărat de frica de înălţime, ci de faptul că erau un pic cam plinuţi…
DOXAMUS

Orientare turistică sau socială?

admin — Mon, 05 Sep 2011 06:38:14 +0000

Despre orientare nu cred că are sens să vorbim. Este esenţială în secolul în care trăim şi există de când lumea. “A fi orientat” este o artă pe care mulţi ştiu să o exploateze la maxim. Să vă dau exemple este uşor: ca şi copil este bine să fii orientat în a obţine cât mai multe gadgeturi, fie că le meriţi sau nu, “evoluând frumos” în faţa părinţilor şi, eventual, bunicilor. Ca şi adolescent este şi mai uşor pentru că deja ştii pe ce butoane trebuie să apeşi pentru ca toţi din jurul tău să încerce să te mulţumească, pentru că, vezi Doamne, “copilu’ este la pubertate şi trebuie ajutat să depăşească această perioadă dificilă”. Mai târziu îţi faci prieteni “orientându-te” spre cei care te pot ajuta în carieră, afaceri sau, pur şi simplu, îţi gâdilă orgoliul.
Orientarea turistică, în schimb, se prezintă ca un sport relativ nou, importat din Scandinavia, deşi apariţia lui se preconiza încă de când un chinez, mic şi isteţ, a descoperit o bucăţică dintr-un anumit minereu (ulterior numit magnetit – Fe3O4) care a făcut posibilă invenţia busolei. Odată cu apariţia ei, calculul azimutului a fost floare la ureche. Dacă nu ştiţi ce este azimutul, întrebaţi-vă copiii, care l-au calculat cu multă meticulozitate. Au avut la dispoziţie o hartă, în care potecile pădurii, copacii şi pâraiele erau sugestiv schiţate, astfel încât micii cercetaşi să afle drumul cel mai scurt şi, binenţeles, cel mai sigur, înapoi, către “Campusul de activităţi sportive în aer liber Bârnova”.
După desenarea traseului de către profesori și formarea echipelor, copiii au primit sarcini diferite:
- citirea hărţii cu toate semnele convenţionale învaţate în faza pregătitoare;
- orientarea după busolă şi stablirea azimutului;
- măsurarea distanţei dintre copacii marcaţi cu bandă alb-roşie;
- vizualizarea în teren şi descoperirea copacilor marcaţi.
La start au fost 6 echipe, care au plecat pe traseu la fiecare 5 minute pentru a nu se întâlni în timpul cursei. Fiecare echipă a fost strict monitorizată pentru a observa dacă fiecare membru al echipei îşi joacă bine rolul, astfel încât echipa să nu suplinească lipsa sau neatenţia unui copil.
În finalul activității copiii au învățat că:
- Orientarea turistică nu este o competiţie împotriva timpului, ci o competiţie cu tine însuţi, alături de alţii;
- Echipa pe care vrei s-o depăşeşti poate pierde zeci de minute în lupta cu dificultăţile terenului şi, deşi foarte bine pregătită fizic, poate sfârşi la o oră după tine.
- Orientarea nu este atletism;
- Un traseu trebuie încheiat ca şi o masă bună: cu convingerea că ţi-ar mai face plăcere încă o îmbucătură – nu trebuie să te simţi epuizat niciun moment;
- Nu te opri chiar dacă simţi că te-ai rătăcit şi nu alerga la inspiraţie – utilizează harta şi busola cât mai des;
- Nu considera niciodată că tu ai dreptate, în timp ce busola şi harta se înşeală amândouă.
Toate echipele au ajuns la punctul de sosire mai devreme sau mai târziu, iar pe cei care şuşotesc că s-au intersectat prin pădure, deşi nu ar fi fost cazul, în căutarea unui anumit pom marcat, să nu-i credeţi: pur şi simplu sunt răutăcioşi.
Cristina Chircă+ Mario Dracinschi
Centrul de Resurse pentru Educație și Familie DOXAMUS

Tir cu arcul şi mitul Robin Hood

admin — Tue, 30 Aug 2011 07:15:34 +0000

Cine nu îl cunoaşte pe legendarul personaj care, pornind în viaţă ca proscris, ajunge să devină simbolul etern al libertăţii poporului său? De-a lungul anilor, actori fermecători au apărut pe marile ecrane îmbrăcaţi în costume de catifea verde smarald, cu pene la pălărie, arcuri suple pe umăr şi tolbe pline cu săgeţi. Până şi legendarul Mickey Mouse a fost, într-un desen animat, arcaşul desăvărşit ce trimitea direct la ţintă săgeţi nimicitoare sau săgeţi cu inimioare dintr-un arc uriaş.
Ok, ok, haideţi să depăşim mitul Robin Hood şi haiducii din pădurea Sherwood şi să vorbim serios despre sportul tir cu arcul. Este un joc al forţei şi al răbdării în care nu fugi, nu transpiri şi nu-ţi dai sufletul. În schimb trebuie să ţii săgeata bine între degetul arătător şi mijlociu, să tragi de cot în spate şi să aştepţi … puţin, încă puţin … până când ochiul fixează mijlocul ţintei şi săgeata porneşte. Te rogi ca săgeata să ajungă unde mintea ta deja a intuit.
La început profesorii din România și Republica Moldova și-au arătat măiestria în organizarea atelierelor de tir cu arcul. După instructajul de protecție și familiarizare cu echipamentele și mișcările specifice, s-a trecut la exersare individuală și mai apoi la un concurs soldat cu premii. În săptămâna de poveste din pădurea Bârnova, am văzut mici Robin Hood ce încordau arcul cu o forţă izvorâtă din emoţii ce nu au fost inspirate de suflarea diafana a vreunei prinţese, ci pentru că îşi doreau să câştige poziţii fruntaşe pe lista arbitrilor intransigenţi şi eventual premii ce merită fluturate în nasurile vecinilor de bloc. Iar ele, fetele, îşi scuturau emoţionate pletele şi nu acceptau deloc înfrângerea pentru că, în fiecare, se trezea o amazoană năbădăioasă.
Cristina Chircă
Centrul de Resurse pentru Educație și Familie DOXAMUS

Mountain bike în Pădurea Bârnova

admin — Tue, 09 Aug 2011 14:13:18 +0000

Cu emoția actualizării deprinderii de mers pe bicicletă am pornit într-o după-amiază de iulie în ”lupta” cu efortul, fiind totuși avantajați de cadrul natural mirific. Oboseala care se cuibărea în mușchii și oasele noastre era răsplătită pas cu pas de lumina soarelui filtrată de crengi, de potecile neumblate și care ne îndemnau să le vizităm, de copacii care se aplecau ușor în bătaia vântului parcă pentru a ne mângâia și de verdele care pătrundea adânc în noi pentru a ne revigora. Era o atmosferă plăcută de efort pus împreună doar pentru a ne bucura de natură și de aceea, pe rând, exclamam ca într-un ecou necontenit la descoperirea unei noi frumuseți. Să nu uităm că am avut de înfruntat pante ce se ridicau ca ziduri în fața noastră, am coborât văi abrupte și am trecut pârâuri. Și în periplul nostru am deranjat liniștea rumegatului unei turme de oi și capre. Dacă vă îndoiți de aceste afirmații, vă las să vă convingeți cu ajutorul imaginilor.
Mirela D.

Săptămâna colaborării româno-moldovene 25-29.08.2011

admin — Tue, 09 Aug 2011 13:20:30 +0000

Așa cum prevăzusem în Proiectul ”Unificarea naturii și culturii prin activități în aer liber în zona de graniță” în perioada 25-29 august 2011 s-a desfășurat la Iași prima parte a schimbului educațional și cultural între copiii și educatorii din România și Republica Moldova.
A fost o săptămână plină de provocări, plăcută și obositoare în aceeași măsură (mai ales pentru noi cei mai puțin antrenați pentru efort). Am descoperit în copiii din Republica Moldova un grup ce păstrează încă în suflete bucuria jocului, deschiși, disponibili la efort, acțiune și inițiativă. Am cooperat în organizarea și desfășurarea activităților sportiv-recreative cu educatori experimentați, cu o mare căldură și apropiere față de copii și cu o măiestrie a cuvântului potrivit ales pentru a atinge corzile cele mai sensibile ale minții și spiritului lor.
Și pentru că experiența a fost una semnificativă, o voi descrie în etape în continuare, mulțumindu-le simplu tuturor, coechiperi și colaboratori pentru momentele încărcate de trăiri emoționale și de satisfacție.
Mirela Claudia DRACINSCHI
Manager educațional
Centrul de Resurse pentru Educație și Familie DOXAMUS

Comunicat de presă – proiect

admin — Tue, 09 Aug 2011 13:01:42 +0000

Proiectul ”Unificarea naturii și culturii prin activități în aer liber în zona de granită”

admin — Mon, 08 Aug 2011 17:21:26 +0000

După o lungă hibernare – 1Iunie din nou

admin — Tue, 02 Aug 2011 13:26:57 +0000

Revenim cu noutăți după o absență importantă, cauzată de timpul destul de limitat cu care ne confruntăm toți și de atacul informatic la care am fost supuși, fapt ce a dus la pierderea datelor utile pentru accesul la sursa blogului.
Rememorăm evenimentul dedicat Sărbătorii Copilului de 1 Iunie, desfășurat la Centrul Cultural Francez sub titlul “EXPRESII LIBERE – Manifest împotriva indoctrinării în educație”. Povestea spectacolului o veți descoperi în continuare:
LECȚII DE COPII
1 Iunie… Melancolie, regres până la o vârstă ce ne convine, puțină dulcegărie, entuziasm, abolirea spațiului și timpului pentru moment, sunt trăiri ce ne mai încearcă pe unii dintre noi dacă reușim să ne retragem punctual din fața provocărilor cotidiene. Inspirația sau poate revelația momentului ne-a făcut ca anul acesta la spectacolul dedicat copiilor să celebrăm curajul, atitudinea, recunoașterea și confruntarea îngrădirilor, instrumente atât de utile în societatea românească de astăzi. Întâlnirea fericită cu artistul Laura Buțurcă a fost ca o aruncare de mănușă în duelul creației, provocându-ne cu niște costume cosmopolit numite ”handmade”. Și pentru că în ele sălășluia spiritul și gândul creatorului și le făcea vii, am simțit nevoia să răspundem cu aceeași monedă.
Și de aici s-a născut ideea și tema spectacolul care a crescut cu fiecare repetiție, a prins contur și, normal, a venit momentul botezului. În calitate de nași, alias regizori ai spectacolului, ne-am rezervat dreptul de a-l numi ”Expresii libere”, iar ca să fim moderni, i-am adăugat și numele familiei lexicale din care face parte, ”Manifest împotriva indoctrinării în educație”. De aici a început nebunia discuțiilor, negocierilor, castingurilor cu copii care, în dorința de a-și exprima potențialul (și poate și sub imperiului emisiunii ”Românii au talent”), au intrat în vâltoarea efortului amestecat cu transpirația lucrului bine făcut. În consecință, prin fața noastră, un juriu cu minți întelepte și experimentate, s-au perindat emoții și dezinhibiții turnate în forma dansatorilor de diverse tipuri și stiluri, gimnaste, cântărețe, pianiste, flautiste, șahiști, magicieni și karateka. Cu fiecare număr și demonstrație de măiestrie, gândită, traită și interiorizată am constatat că, de fapt, juriul este cel ce își primește lecția de viață și trebuie să fie gata a o primi și a se bucura de ea.
Astfel, Teo ne-a învățat cum să fii destul de mobil pentru a trece ușor prin viață și, în același timp, încordat la maxim pentru a da tot ce poți atunci când e necesar. Gabi ne-a arătat cum curiozitatea poate trece prin albastrul ochilor și să se îndrepte către cei din jurul tău. Tudor ne-a transmis cum poți fi cu picioarele abile, bine conectat la pământ, iar cu zulufii, uneori poți pluti printre nori. Ștefania ne-a molipsit cu zâmbetul ei larg prin intermediul contopirii degetelor măiastre cu clapele pianului. Tedi ne-a încercat inteligența cu circuitele complicate ale șahului, explicând în cuvinte ceea ce e de nerostit în acest sport al minții. Kati, prin șarm personal, a demonstrat că poate învinge mișcările complicate ale dansului. Alex ne-a vrăjit cu ochii lui mari, negri, dar mai ales prin cuvântul bine meșteșugit. Natalia a știut cum să transmită determinarea și aplecarea asupra detaliului din interiorul minunilor ce locuiesc într-un flaut. Rareș ne-a învățat cum să perseverezi pentru a-ți susține ideile pâna la capăt și că uneori lucrurile pot sta cu susul în jos, și nu doar în dans. Lucia ne-a fermecat cu glasul încărcat de sensibilitatea care a trecut dincolo de microfon până în sufletele noastre. Emi a reușit să îmbine grația feminină cu precizia mișcărilor de karateka în echilibrul de care dă dovadă. Bianca a demonstrat tuturor capacități în care puțini au crezut și le-a amestecat în aluatul armoniei coregrafice. Unii dintre noi au plecat pe alt drum, dar ne-au lăsat în urmă: parfum de Lisa cu aromă de verticalitate și parfum de Ionuț cu esență de afectivitate pusă în sticluță de neliniște.
Pentru toate acestea noi le mulțumim și facem o plecăciune în fața lecțiilor lor la ceas aniversar de copil. Iar pe dumnevoastră va lăsăm să le descoperiți luni, 6 iunie 2011, ora 14.00 la Centrul Cultural Francez.

Mirela Claudia DRACINSCHI
Manager educațional
Centrul de Resurse pentru Educație și Familie DOXAMUS

LA MULȚI ANI, FEMEIE!

admin — Mon, 08 Mar 2010 06:31:36 +0000

O, MAMĂ, DULCE MAMĂ…

Din negură de vremi…. s-au construit metafore, parabole, capadopere despre noblețea și importanța socială a rolului de mamă. Fie dintr-o necesitate fiziologică de menținere a speciei, fie dintr-o construcție moral-emoțională încărcată de recunoștința fiecărui fiu sau fiică ce îi datorează viața în modul cel mai nud cu putință. S-a ajuns până într-acolo încât s-a redus poziția femeii, doar la cea de mamă, cu avantaje și riscuri pe măsură. Astfel că „puterea de a naște„ dă resurse nebănuite femeii și o poziție privilegiată, iar în același timp poate fi utilizată doar ca o mașinărie bazată pe productivitate ca în vremurile nu demult apuse. Pe termen lung, frustrările mamelor cu copii obținuți la comandă socială se multiplică la generația următoare printr-o afectivitate sărăcită, dezamăgiri și neîmpliniri.
Evoluția spirituală actuală impregnată de valori democratice permite posibilitatea alegerii de către cuplu a momentului oportun de procreere, chiar dacă uneori educația deficitară încă mai ”naște” cazuri demne de cartea recordurilor. Astăzi femeia depune eforturi în definirea rolului său social, chiar dacă uneori este ghidată doar de îndemnurile feministe și chiar utopice din așa-numitele reviste glossy. Până la urmă forța interioară, înțelepciunea, răbdarea, toleranța crescută la frustrare și jertfa fac din femeie motorul cuplurilor/familiilor cu vechime mare în ”câmpul dragostei”.
Mai mult decât atât, mama rămâne persoana legată emoțional și iremediabil de copil prin fire invizibile de atașament ce îl orientează din umbră pe parcursul întregii dezvoltări. Se implică cu prioritate în educația copilului, dacă nu în tainele cele mai ascunse ale matematicii și altor obiecte de studiu, cel puțin în învățarea afectivă a experiențelor de viață. Bărbat sau femeie devenim sensibili și vulnerabili atunci când vine vorba de propria mamă, chiar dacă în fapt de acolo ne vine puterea de a ne reinventa și de a continua mereu și mereu în ciuda tuturor provocărilor cotidiene. Probabil că și implicarea în viața copiilor trebuie făcută cu măsură pentru a da loc și figurii paterne să se manifeste ca o condiție indispensabilă a dezvoltării cu aspect de normalitate. Căci și în această problemă ca și în multe altele, dualismul prezenței mamei și tatălui în același timp în educația copilului asigură perfecțiunea întregului.
Chiar dacă în labirintul sufletului nostru 8 Martie se sărbătorește în fiecare zi, să ne acordăm timpul de care avem nevoie ca în această perioadă să medităm, să ne amintim, să ne bucurăm, să ne minunăm de marea întâmplare a existenței mamelor noastre.
Mirela Claudia DRACINSCHI
Terapeut de familie

MESAJ PENTRU 2010 – CÂT DE NOU POATE FI ÎNCEPUTUL

admin — Thu, 31 Dec 2009 06:52:24 +0000

Odată cu debutul anului unii dintre noi îşi fac planuri de schimbare cu privire la viaţa personală, iar alţii pur şi simplu acceptă trecerea implacabilă a timpului fără interogaţii şi nelinişti metafizice. Pentru cei care redefinirea face parte din programul de Crăciun sau Anul Nou o posibilă configuraţie a acestui proces ar trebui să cuprindă următoarele repere: aspecte ale vieţii profesionale cu satisfacţia asociată, calitatea relaţiilor familiale şi a celor din grupul de prieteni, adeziunea la o serie de valori morale, proiecte de ordin material, orientări noi în educaţia copiilor şi în general orice aspect privind imaginea socială.
În fapt, acest bilanţ personal este în esenţă un proces analitic şi apoi unul decizional care se poate suprapune sau nu cu această perioadă a sărbătorilor. Cumpăna trecerii dintre ani poate reprezenta o oportunitate prin formalismul sfârşitului unei etape şi începutul alteia, cât şi prin timpul liber la dispoziţe şi atmosfera oarecum relaxantă a scurtelor vacanţe şi petrecerilor nebune. Pe de altă parte, acest bilanţ se poate realiza oricând pe parcursul anului în situaţii de criză care impun schimbarea sau în momente de absolută revelaţie sau transfigurare provocate de stimuli care par mai mult sau mai puţin relevanţi: o discuţie, o carte, o experienţă cotidiană, un vis. Mecanismul declanşator care provoacă schimbarea fiecăruia dintre noi se află în combinaţii şi permutări nenumărate, însă fundamentul peste care se suprapune este extrem de profund şi este rezultatul acumulărilor experenţiale din luni şi chiar ani de zile. Întotdeauna revelaţia apare pe fondul unor mişcări, nelinişti psihice asemenea fenomenelor din interiorul unui vulcan care atunci când atinge punctul de încărcătură maximă, erupe provocând iluminarea şi vizualizarea posibilelor soluţii şi trasee de urmat.

Pentru încercarea de clarificare a conceptului de schimbare credem că momentul suprem de însumare a forţelor este însăşi acţiunea, ca modalitate de depăşire a fazei uneori autoblocante de analize, teoretizări, vârtej al detaliilor, al vocilor din jurul nostru. Acţionând, putem observa efectul benefic sau malefic, ameliorativ sau compensatoriu al propriilor noastre decizii. Căci lipsind reţetele cu valoare de panaceu universal care să conducă în mod inevitabil la rezultatul dorit, nu ne rămâne decât să încercăm, acţionând mereu şi mereu.
Un alt aspect de care trebuie să ne ferim este scopul nerealist pe care ni-l propunem uneori, de schimbare a oamenilor din jurul nostru cu orice preţ, chiar uneori cu conştiinţa ardentă că le facem un bine, văzând limpede cum se prăbuşesc sub povara propriilor lor decizii. Credem că este un război pierdut înainte de a începe întrucât oamenii se schimbă doar atunci când doresc ei, când au motive extrem de bine argumentate, când raportul între beneficii şi consecinţe negative constituit în instinctul de conservare, se inversează. Desigur prin unele dintre acţiunile, gesturile, cuvintele noastre am putea declanşa momente de mirare şi mai târziu de redescoperire, dar fără a le lăsa timpul şi spaţiul să o facă în ritmul lor, nu facem decât să creăm rezistenţă şi resentimente. Dacă acceptăm că schimbarea începe în primul rând cu mine, atunci mare parte din frământarea unor tranziţii şi dorinţa de a-i influenţa pe ceilalţi îşi capătă conturul în rezolvări neaşteptate, dar rumegate îndelung.

Şi totuşi, ce destin interesant ne rezervă acel ceva sau cineva care ne guvernează existenţa, prin noi şi noi începuturi care se împerechează, haotic sau poate programatic, cu vechi şi vechi sfârşituri, într-un dans al creaţiei pure, al evoluţiei şi împlinirii spirituale în căutarea sensului vieţii. Liberul arbitru ne dictează astfel că începutul poate fi atât de nou pe cât suntem noi pregătiţi să îl primim şi să-l înglobăm în aluatul fraged sau înţelenit al sufletului nostru.

Mirela Claudia DRACINSCHI Terapeut de familie
DOXAMUS