Din negură de vremi…. s-au construit metafore, parabole, capadopere despre noblețea și importanța socială a rolului de mamă. Fie dintr-o necesitate fiziologică de menținere a speciei, fie dintr-o construcție moral-emoțională încărcată de recunoștința fiecărui fiu sau fiică ce îi datorează viața în modul cel mai nud cu putință. S-a ajuns până într-acolo încât s-a redus poziția femeii, doar la cea de mamă, cu avantaje și riscuri pe măsură. Astfel că „puterea de a naște„ dă resurse nebănuite femeii și o poziție privilegiată, iar în același timp poate fi utilizată doar ca o mașinărie bazată pe productivitate ca în vremurile nu demult apuse. Pe termen lung, frustrările mamelor cu copii obținuți la comandă socială se multiplică la generația următoare printr-o afectivitate sărăcită, dezamăgiri și neîmpliniri.
Evoluția spirituală actuală impregnată de valori democratice permite posibilitatea alegerii de către cuplu a momentului oportun de procreere, chiar dacă uneori educația deficitară încă mai ”naște” cazuri demne de cartea recordurilor. Astăzi femeia depune eforturi în definirea rolului său social, chiar dacă uneori este ghidată doar de îndemnurile feministe și chiar utopice din așa-numitele reviste glossy. Până la urmă forța interioară, înțelepciunea, răbdarea, toleranța crescută la frustrare și jertfa fac din femeie motorul cuplurilor/familiilor cu vechime mare în ”câmpul dragostei”.
Mai mult decât atât, mama rămâne persoana legată emoțional și iremediabil de copil prin fire invizibile de atașament ce îl orientează din umbră pe parcursul întregii dezvoltări. Se implică cu prioritate în educația copilului, dacă nu în tainele cele mai ascunse ale matematicii și altor obiecte de studiu, cel puțin în învățarea afectivă a experiențelor de viață. Bărbat sau femeie devenim sensibili și vulnerabili atunci când vine vorba de propria mamă, chiar dacă în fapt de acolo ne vine puterea de a ne reinventa și de a continua mereu și mereu în ciuda tuturor provocărilor cotidiene. Probabil că și implicarea în viața copiilor trebuie făcută cu măsură pentru a da loc și figurii paterne să se manifeste ca o condiție indispensabilă a dezvoltării cu aspect de normalitate. Căci și în această problemă ca și în multe altele, dualismul prezenței mamei și tatălui în același timp în educația copilului asigură perfecțiunea întregului.
Chiar dacă în labirintul sufletului nostru 8 Martie se sărbătorește în fiecare zi, să ne acordăm timpul de care avem nevoie ca în această perioadă să medităm, să ne amintim, să ne bucurăm, să ne minunăm de marea întâmplare a existenței mamelor noastre. Mirela Claudia DRACINSCHI
Terapeut de familie
Odată cu debutul anului unii dintre noi îşi fac planuri de schimbare cu privire la viaţa personală, iar alţii pur şi simplu acceptă trecerea implacabilă a timpului fără interogaţii şi nelinişti metafizice. Pentru cei care redefinirea face parte din programul de Crăciun sau Anul Nou o posibilă configuraţie a acestui proces ar trebui să cuprindă următoarele repere: aspecte ale vieţii profesionale cu satisfacţia asociată, calitatea relaţiilor familiale şi a celor din grupul de prieteni, adeziunea la o serie de valori morale, proiecte de ordin material, orientări noi în educaţia copiilor şi în general orice aspect privind imaginea socială.
În fapt, acest bilanţ personal este în esenţă un proces analitic şi apoi unul decizional care se poate suprapune sau nu cu această perioadă a sărbătorilor. Cumpăna trecerii dintre ani poate reprezenta o oportunitate prin formalismul sfârşitului unei etape şi începutul alteia, cât şi prin timpul liber la dispoziţe şi atmosfera oarecum relaxantă a scurtelor vacanţe şi petrecerilor nebune. Pe de altă parte, acest bilanţ se poate realiza oricând pe parcursul anului în situaţii de criză care impun schimbarea sau în momente de absolută revelaţie sau transfigurare provocate de stimuli care par mai mult sau mai puţin relevanţi: o discuţie, o carte, o experienţă cotidiană, un vis. Mecanismul declanşator care provoacă schimbarea fiecăruia dintre noi se află în combinaţii şi permutări nenumărate, însă fundamentul peste care se suprapune este extrem de profund şi este rezultatul acumulărilor experenţiale din luni şi chiar ani de zile. Întotdeauna revelaţia apare pe fondul unor mişcări, nelinişti psihice asemenea fenomenelor din interiorul unui vulcan care atunci când atinge punctul de încărcătură maximă, erupe provocând iluminarea şi vizualizarea posibilelor soluţii şi trasee de urmat.
Pentru încercarea de clarificare a conceptului de schimbare credem că momentul suprem de însumare a forţelor este însăşi acţiunea, ca modalitate de depăşire a fazei uneori autoblocante de analize, teoretizări, vârtej al detaliilor, al vocilor din jurul nostru. Acţionând, putem observa efectul benefic sau malefic, ameliorativ sau compensatoriu al propriilor noastre decizii. Căci lipsind reţetele cu valoare de panaceu universal care să conducă în mod inevitabil la rezultatul dorit, nu ne rămâne decât să încercăm, acţionând mereu şi mereu.
Un alt aspect de care trebuie să ne ferim este scopul nerealist pe care ni-l propunem uneori, de schimbare a oamenilor din jurul nostru cu orice preţ, chiar uneori cu conştiinţa ardentă că le facem un bine, văzând limpede cum se prăbuşesc sub povara propriilor lor decizii. Credem că este un război pierdut înainte de a începe întrucât oamenii se schimbă doar atunci când doresc ei, când au motive extrem de bine argumentate, când raportul între beneficii şi consecinţe negative constituit în instinctul de conservare, se inversează. Desigur prin unele dintre acţiunile, gesturile, cuvintele noastre am putea declanşa momente de mirare şi mai târziu de redescoperire, dar fără a le lăsa timpul şi spaţiul să o facă în ritmul lor, nu facem decât să creăm rezistenţă şi resentimente. Dacă acceptăm că schimbarea începe în primul rând cu mine, atunci mare parte din frământarea unor tranziţii şi dorinţa de a-i influenţa pe ceilalţi îşi capătă conturul în rezolvări neaşteptate, dar rumegate îndelung.
Şi totuşi, ce destin interesant ne rezervă acel ceva sau cineva care ne guvernează existenţa, prin noi şi noi începuturi care se împerechează, haotic sau poate programatic, cu vechi şi vechi sfârşituri, într-un dans al creaţiei pure, al evoluţiei şi împlinirii spirituale în căutarea sensului vieţii. Liberul arbitru ne dictează astfel că începutul poate fi atât de nou pe cât suntem noi pregătiţi să îl primim şi să-l înglobăm în aluatul fraged sau înţelenit al sufletului nostru.
Mirela Claudia DRACINSCHI
Terapeut de familie DOXAMUS
Mulțumesc tuturor care se află astăzi aici pentru a celebra realizările acestor copii și pentru a-i aplauda pentru performanțele lor deosebite timp de un an întreg: la școală, la pregătirea temelor și a evaluărilor școlare și la activitățile opționale pe cercuri realizate în cadrul Centrului DOXAMUS.
Voi trece în revistă succint etapele pregătirii Spectacolului de Crăciun de anul acesta pentru a evidenția efortul magnific pe care copii l-au depus timp de 2 luni pentru punerea în scenă a piesei ”Poveste de Crăciun”, adaptată după Ch. Dickens și a recitalului de colinde la pian. Pregătirea piesei:
- Crearea scenariului după o piesă radiofonică ascultată și transcrisă, apoi modificată și recreată în mai multe rânduri;
- Audiția și lectura piesei de către actori;
- Distribuirea rolurilor și prima lectură în grup;
- Memorarea replicilor individual de către fiecare copil;
- Repetarea zilnică pe două scene odată până s-au rulat cele 8 scene pe rând, în care s-au avut în vedere pentru fiecare din cei 17 actori următoarele aspecte: ton, mimică, gestică, spontaneitatea replicilor între parteneri, orientarea în spațiul scenei, raportul cu recuzita, sunetul și lumina, pregătirea costumelor, elemente de dicție, modalități de eliminare a tracului, intrările din culise. Recitalul la pian:
- Însușirea elementelor pregătitoare de bază la pian : gama DO, numărul de octave, citirea notelor pe portativ și identificare pe clape, elemente de ritm și măsură.
- Demonstrarea interpretării de către instructorul de pian;
- Descifrarea fiecărei colinde și vizualizarea câmpului de acțiune la nivelul claviaturii;
- Descompunerea pe secvențe și portative și însușirea separată a acestora;
- Însușirea în totalitate a colindei cu accent pe calitatea măsurii și tonului și exersarea până la automatism.
Voi continua făcând o serie de precizări pe care dintr-o modestie exagerată (care ține da a vorbi puțin și a face mult) și din lipsa unei ocazii de a ne întâlni în formula completă (fără a prejudicia timpul liber, oricum scurt pentru toți) nu au fost făcute în niște momente mai potrivite poate.
Voi vorbi la persoana I, adică în numele meu pentru că reprezint vocea acestui centru, adică a întreg personalul care vrând-nevrând împărtășește aceste idei împreună cu mine.
Vă invit pe toți la un moment de reflecție în această dimineață magică pentru copiii dumneavoastră. Țin să precizez că este pentru prima dată de la înființarea centrului, când determinarea și perfecționismul meu sunt dublate de cele ale copiilor. Deși suntem la al optulea spectacol dramatizat, poate din pricina faptului că avem copii cu vechime de 2,3,4 ani și așa cum speram cu toții rezultatele educației se văd pe termen lung, am beneficiat de: sugestii din partea lor, implicare, repetiții istovitoare în care nu s-au plâns, dorința de a reuși, mândria de a fi parte a acestei intreprinderi. Chiar și acei câțiva care au mai avut serbări la școală și care cred că nu sunt mai mult de 4-5, nu erau prea încântați să participe la ele, căci au văzut diferența. Și asta face diferența: prezența lor într-un asemenea eveniment. Gândiți-vă că atunci când vă îndoiți de ceea ce ar trebui să facem noi sau copiii dumneavoastră, că în UNICUL rând și nici măcar în primul, ceea ce s-a întâmplat astăzi aici a fost pentru Ei, pentru responsabilitatea de a se afla într-un asemenea eveniment special, cum nu s-au putut afla până acum, în mod obișnuit într-o altă instituție sau situație socială. Această situație se distinge printr-un profesionalism și o ținută cu care ei la vârsta aceasta POATE nu se vor mai întâlni.
Poate v-ați întrebat unde sunt serbările de altădată? Păi au dispărut dintr-un simplu motiv: presupun foarte multă muncă și un efort susținut și amplu pe care nimeni nu mai este dispus să-l facă. Pentru că în RO tronează mai degrabă superficialitatea și câștigul facil și mai puțin profunzimea și profesionalismul, de aceea uneori nici când se află sub nasul nostru nu le mai recunoaștem, atât de departe par.
V-aș da 2 exemple grăitoare pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi aici: pe parcursul anului trecut a frecventat centrul un copil a cărui mamă era actriță profesionistă. După prima piesă, din șirul celor în care acest copil a jucat mama a mărturisit că nu poate crede că el a putut învăța un rol atât de lung și că este atât de talentat, nu știa până atunci, deși ochiul cu care îl veghea zilnic era al unui profesionist. Al doilea lucru care este foarte recent, o mamă îmi solicita săptămâna trecută scriptul piesei (care era la bază o idee clasică, dar este modificat și recreat de noi, inclusiv prin inventarea unor roluri care nu existau ) pentru a invita o actriță profesionistă, pentru a-și ajuta suplimentar copilul în a face față rolului. Ce i-a spus actrița copilului, după ce i-a arătat ce are de repetat: că a crezut că este vorba de o simplă serbare și să-mi transmită mie (binențeles că nu ne cunoașteam) că piesa aceasta nu poate fi făcută de copii și să renunț că este imposibil.
Tocmai de asta suntem toți aici astăzi să arătăm că este posibil dacă muncești și ești dăruit și acesta este momentul de glorie al copiilor dvs. De aceea atunci când vă gândiți că poate nu e important teatrul că mai pierde timpul și pe acolo, că ce… nu e mare scofală să organizezi un asemenea spectacol, că e obositor pentru copii, că este …etc, etc, reamintiți-vă nu e pentru ceva sau cineva dintre noi ca adulți, ci pentru ceea ce a fost copilul dvs acum. Și pentru a afla, mai bine ar fi să-i întrebați pe ei ce au simțit și trăit astăzi.
Și am reușit imposibilul, cu atât mai mult cu cât am montat piesa cu niște copii ca oricare alții, unii mai dotați, alții mai puțin dotați, dar care și-au găsit locul în angrenajul complex și nu ca în cercurile obișnuite de teatru, unde copiii sunt selecționați, dau întâi dovada talentului și apoi sunt implicați în activitate.
Si pentru că tot imposibil a fost calificat și demersul nostru de va învăța 17 copii în 3 săptămâni să interpreteze o colindă la pian, am demonstrat încă odată că imposibilul este posibil.
Vă mărturisesc că și pentru mine a fost FF greu, am avut momente de extenuare, de dezamăgire și ezitare pe parcursul acestor 2 luni de când pregătim spectacolul, dar nu mi-am permis să renunț pentru EI.
Mai exact pentru câteva lucruri care pentru mine sunt mai presus decât taxa centrului și decât aprecierea pe care o primesc sau nu: conștiința faptului că este o investiție durabilă în viitorul acestor copii, că sunt lucruri inestimabile pe cât par de invizibile, pentru ochii lor care mă urmăresc cu o curiozitate intensă de foarte multe ori (și asta e cel mai greu, să-i motivezi, căci matematică și română știm cu toții), pentru satisfacția lor atunci când au reușit și pentru progresul lor care le înflorește pe chip odată cu trecerea timpului. Această evoluție a lor m-a uimit și pe mine dincolo de cei 18 ani în lucrul cu ființele umane, fie ca educator, psiholog sau terapeut, dincolo de toate diplomele ce umplu cei 4 pereți ai biroului și de ipoteza optimistă în educație.
De fapt asta i-am sfătuit și pe ei într-o discuție despre profesori și învățători și vă recomand și dumneavoastră pt copii în viitor: să-i aleagă și să-i aprecieze pe cei cărora le pasă, care au pasiune și care nu se întorc cu spatele la strigătul surd de neputință al copilului care-i spune că nu știe și nu poate.
Această discuție face parte dintr-una mai amplă legată de utilitatea activităților opționale pe care nu am mai reușit să o avem la începutul anului școlar. Când vă întrebați cât de utile sunt, întrebați-vă copii dacă doresc să le frecventeze și dacă răspunsul lor este DA, atunci să nu ezitați niciodată, căci au ocazia să facă ceva cu adevărat valoros: ceea ce le place, de care uneori în viață nu prea avem parte. La aceste cercuri eu am curajul să afirm, în cunoștință de cauză că se confruntă cu experiențe și situații de învățare cu care nu se mai întâlnesc nicăieri, cel puțin în Iași la acest moment. Pentru că știu sigur că structura, conținuturile și strategiile Cercului experimental de Științe, al celui de Comunicare și dezvoltare personală, al celui de Activități Sportive de weekend și cel de față, de Artă Dramatică, nu mai există în această formă dintr-un motiv simplu: sunt inventate de noi, sunt pregătite timp de o săptămână de fiecare profesor pentru o oră de activitate. Și nu cred că, deși mi-aș dori să nu fie situații izolate în sistemul educațional românesc, cineva se mai apleacă cu atâta dăruire și seriozitate asupra ceea ce are de făcut în fiecare zi.
De aceea vreau să le mulțumesc și celor care formează echipa DOXAMUS:
- Dnei prof Alice Serban pentru ajutorul neprețuit ca regizor secund, că a lucrat cot la cot cu mine ca lucrurile să iasă bine și vă spun sigur nu v-ați dorit nici dvs să mă aveți pe mine regizor principal;
- Domnului profesor pentru activitatea zilnică, pentru ajutorul in managementul centrului și pt că imi suportă și acasă neliniștile și discuțiile interminabile despre copii;
- Matușii pentru răbdare și rapiditate cu care a găsit răspunsuri la : unde-i barba moșului, unde-i nasul lui Scrooge, scurtează rochia, strâmtează pantalonii, urcă orga 1, coboară orga 2, de cel puțin 3 ori pe zi;
- Domnișoarei instructor de pian pentru sprijinul acordat recitalului de colinde;
- Domnului și doamnei Virgil pentru partea admnistrativă;
- Doamnei contabil care face ca lucrurile să meargă cu hârțoagele astea complicate. VĂ MULȚUMESC ÎNCĂ ODATĂ TUTUROR, PĂRINȚILOR LE SPUN CĂ AU DE CE SĂ FIE MÂNDRI ȘI COPIILOR LE MAI REAMINTESC CE LE-AM SPUS ȘI ÎNAINTEA SPECTACOLULUI:
SUNTETI GENIALI ȘI ATI DEMONSTRAT CA IMPOSIBILUL E POSIBIL!
Pentru că ne-am născut, se pare în zodia petrecerilor, am sărbătorit-o miercuri 16.12.2009 pe Katerina la cei 8 anișori și pe Emi, joi 17.12.2009, care urmează să împlinească în următoarele zile 10 ani. Am început gospodărește prin a orna centrul pentru aniversări cu tot ce trebuie: decorațiuni specifice Crăciunului, că tot e sezonul, cât și cu ornamente cu urări și baloane pentru sărbătorite. Tema petrecerilor a fost HANAH MONTANA, având în vedere că am aniversat două fetițe, de aceea am mâncat în farfurii H.M., am băut din pahare H.M, am servit pe masa H.M., ne-am șters la gură cu servețele H.M., numai hârtia igienică nu era H.M. Am servit pizza cu pui sau șuncă după preferințe, sucuri, ne-am îmbătat cu șampanie și la final ne-am delectat cu torturi delicioase. Ochii au fost încântați de artificii, lumânări sclipitoare și alte surprize plăcute. La începutul petrecerii, am rugat colegii să spună câteva cuvinte despre fiecare dintre aniversate, aceștia au fost încântați să le facă diferite urări, care de care mai amuzante.
După aceste momente calme, de aduceri aminte, energiile au fost descătușate și am pornit la dans. Am trecut prin toate genurile muzicale, de la pop, disco, rock, asezonat cu dansul pinguinului, o brașoveancă și o horă pentru ca tacâmul să fie complet. Ne-am jucat ”De-a statuile” și ne-am amuzat foarte tare. După ce am transpirat bine de am aburit geamurile centrului, ne-am odihnit puțin făcând planuri de viitor. Și pentru că imaginile sunt mai grăitoare, le lăsam să curgă precizând că sunt de la ambele petreceri.
DOXAMUS
Am revenit în sala de sport, acolo unde putem să ne desfăşurăm activităţile sportive atunci vremea nu ne permite. Aşa cum ne-am obişnuit am reluat prima parte a activităţii cu exerciţii de front şi formaţie şi de dezvoltare a atenţiei. Am continuat cu exerciţii specifice pentru dezvoltarea calităţilor motrice, respectiv viteza cu formele sale: viteza de reacţie şi de deplasare. Nu a lipsit ştafeta care de acestă data a fost concepută sub formă de concurs între echipe formate din doi copii. Aceasta ştafetă a avut ca scop rezolvarea unor sarcini aparent simple, dar care presupuneau anumite dificultăți, în sensul că mişcările trebuiau efectuate cu atenţie de către copiii care formau o echipă. Spre sfârşitul activităţii am probat “sandalele zburătoare” și ”mingea săritoare cu mâner” care au fost deliciul copiilor, acţionând admirabil asupra musculaturii membrelor inferioare, posturii, cât şi asupra experienței psihice de imponderabilitate.
Ne revedem săptămâna viitoare!
Încheierea anului şcolar 2008-2009 a adus copiilor din Centrul DOXAMUS mult aşteptata excursie. În intervalul 15-19 iunie anul curent, ne-am îndreptat cu toţii către staţiunea montană Topliţa-Borsec. În drumul către cabana Secu s-au făcut popasuri de hrană şi dezmorţire în Codrii Paşcanilor şi Poiana Borsec, declarată monument floristic.
Traseele turistice din zona cabanei Secu, drumurile forestiere din spatele cabanei, au oferit zi de zi locul ideal de înviorare prin gimnastică, plimbări şi jocuri în natură.
Având la dispoziţie acest cadru natural deosebit, copiii au putut admira o acvilă de munte planând deasupra brazilor în urmărirea prăzii. Copiii au mâncat frăguţe de pe marginea drumului forestier, au construit cuiburi pentru păsări si adaposturi pentru animale, luând astfel primele lecţii de ecologie şi au încercat să aprindă focul folosind doar lemne. Sarcina cea mai grea a fost însă urcarea unei pante cu un unghi foarte înclinat, fapt ce a solicitat din partea copiilor mult efort, dar mai ales voinţa de a reuşi.
Toate acestea însă nu s-au putut compara cu scăldatul în apele termale (temperatura apei atingea 26,5 grade) ale bazinului Banffy din cadrul ştrandului Brădeşti. Copiii ar fi renunţat bucuroşi la orice alte activităţi pentru a sta cât mai mult în bazin.
Frumuseţea Salinei Praid ne-a luat pe toţi prin surprindere. Copiii şi-au cumpărat suveniruri, s-au jucat în baia de sare, au ridicat câte un gând frumos către Cel de Sus în mica biserică din salină. Muzeul salinei este bogat în cristale de sare, instrumente şi unelte folosite în exploatarea sării, obiecte de artă populară.
Copiii au avut de asemenea posibilitatea de a bea din apele minerale celebre ale oraşului Borsec în cadrul drumeţiei făcute la izvoarele minerale din staţiune. Serile excursiei au fost dedicate activităţilor distractive de grup: petrecere în pijama, concursul de dans, balul mascat și șezătoare la focul de tabără. S-a observat o îmbunătăţire a relaţiilor dintre copii, o comunicare mai eficientă între partenerii perechilor de dans şi de asemenea calitatea dansului s-a îmbunătăţitit. Balul mascat a fost un eveniment pe care copiii l-au pregătit intens, fiecare întruchipând câte un personaj mai mult sau mai puţin înfricoşător. Copii au apreciat focul de tabără impresionant, dar l-au dorit ”la pachet” cu cântece amuzante.
Plimbarea cu vaporaşul pe Lacul Bicaz ne-a dat tuturor posibilitatea admirării zonei muntoase a Bicazului, ocazia de a învăţa că trebuie să păstrăm curate lacurile şi râurile din ţara noastră.
La întoarcere, trecând prin oraşul Piatra Neamţ, am ales să încheiem excursia cu câteva imagini panoramă ale oraşului, tocmai din telecabină. Deşi unii copii au mai avut ocazia să meargă cu telecabina sau vaporaşul, în excursiile cu părinţii, acum s-au bucurat şi mai mult căci erau cu prietenii.
Capacitatea fiecărui copil de a se organiza, gestiona, descurca singur, departe de ochii protectori ai părinţilor, a crescut simţitor de la o excursie la alta şi acest lucru este îmbucurător și încurajator pentru viitoarele încercări. DOXAMUS
Deoarece excursia de la sfârşitul lui octombrie 2008 a a coincis chiar cu săptămâna de vacanţă a şcolarilor mici, copiii de la Centrul DOXAMUS au profitat la maximum de cele 5 zile petrecute la munte în localitatea Câmpulung Moldovenesc. Primul popas a fost la Mănăstirea Voroneţ, unde sub privirea îngăduitoare a maicii stareţe, copiii au pus întrebări și au primit răspunsuri despre admirabila pictură Judecata de Apoi, prezentă pe peretele de apus al bisericii.
Pensiunea unde am fost cazaţi a întrunit toate condiţiile unei vacanţe deosebite. Activităţile pregătite de noi pentru zilele de excursie au fost variate, accesibile, distractive, antrenante, cultivând buna dispoziţie, relaxarea, socializarea copiilor şi crearea unui grup omogen, unit. În drumul către Cheile Moara Dracului, renumit pentru ascensiunea dificilă, copiii au putut vedea, culcat într-o căruţă şi acoperit cu paie, un viţel abia fătat. Deoarece excursia a fost la sfârşitul lunii octombrie, copiii au putut admira splendoarea pădurii în anotimpul de toamnă. Au văzut astfel şi cu ochii ce doar în textele literare au citit: păduri de foioase și conifere într-o simfonie de culori.
Punctul de atracţie al excursiei a fost vizitarea unei crescătorii private de struţi. Aceste păsări iubitoare de un climat cald, uscat, s-au adaptat bine la climatul rece al zonei de munte din Câmpulung Moldovenesc. Intrigate de prezenţa zgomotoasă a copiilor, care le priveau cu o vădită curiozitate, nezburătoarele mascule şi-au etalat cu mândrie aripile mari, negre cu vârfurile albe, încercând să impresioneze singura femelă din curte. Lecţia de zoologie în aer liber i-a bucurat peste măsură pe copii, care au făcut dovada unor cunoştinţe minimale despre struţi.
O altă vizită mult aşteptată de copii, a fost cea de la o păstrăvărie privată (mulţumim din nou D-nei Popp pentru amabilitate şi generozitate). Aici copiii au putut fi stăpâniţi cu greu. Iazurile cu păstrăvi, cuştile cu câini, iepuri, porumbei de rasă, raţe, găini şi alte animale ne-au făcut pe noi adulţii să obosim. Vedetele acestei nebunii priveau uşor deranjate, căci au fost luate pe nepregătite, de copiii cu chipurile luminate de zâmbete largi şi curiozitate.
Vizita la Muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, unic în ţară şi printre puţinele din Europa ca tematică şi valoarea exponatelor, le-a oferit copiilor posibilitatea admirării a numai puţin de 15000 de exponate şi obiecte din lemn de o măiestrie desăvârşită, realizate de meşteri locali sau din ţară. Înainte de a intra în prima sală cu exponate, pe perete, undeva în dreapta, se află o secţiune de trunchi de pin, veche de 600 de ani. Copiii au văzut astfel cum arată un război de ţesut, un car, lăzi de zestre din lemn masiv, obiecte folosite în gospodărie, la munca câmpului sau în luptă. Codrii Seculari de la Slătioara, în care am intrat ca într-un tărâm de poveste, se află la o altitudine de 400 m. Aici copiii au putut admira brazi şi molizi înalţi de peste 50m cu vârste cuprinse între 400-500 ani. Aerul rece de munte, încărcat cu miros de răşină şi cetină, activităţile sportive în aer liber, au încununat cu succes sfârşitul excursiei. Jocurile de interior, desfăşurate în zilele mohorâte, i-au antrenat pe copii în competiţii şi voie bună. Serile s-au încheiat cu petreceri dansante, bal mascat şi petrecere în pijamale.
Bucuria copiilor nu poate fi descrisă în cuvinte. Ei îşi făceau deja planuri pentru următoarea excursie. Părinţii urmau să fie de acord? Pentru copii, această întrebare nu a umbrit nici o clipă pregătirile febrile.
Centrul Doxamus a organizat în prima săptămână de vacanţă mare a anului 2008 o excursie de 5 zile, având ca scop principal desfăşurarea de activităţi sportiv recreative şi petrecerea timpului liber în aerul curat de munte. După ce ne-am asigurat că bagajul a fost făcut corespunzător listei, fără lucruri şi obiecte inutile, la ora 08.00 am fost prezenţi la Centrul Doxamus, gata de plecare. Din acest moment toate au început să fie făcute repede. Am trimis repede părinţii acasă şi am intrat si mai repede în atmosfera de excursie, ocupându-ne locurile în maşini. După o scurtă informare cu privire traseu şi localităţile prin care trecem, fără să ne dăm seama, am ajuns la Cetatea Sucevei, care de altfel a fost şi primul obiectiv pe care l-am vizitat.
La ora 13.00 am ajuns la cabana „Venera” din comuna Suceviţa, judeţul Suceava. Cabana „Venera” situată în centrul comunei, este o cabană din lemn, construită în stil pitoresc. În spatele cabanei am beneficiat de o privelişte încântătoare, cea a muntelui acoperit de pădure de brazi.
Activităţile sportive au fost prezente în fiecare zi, atât dimineaţa sub formă de înviorare, cât şi după amiaza sub formă de jocuri sportiv recreative.
Obiectivele turistice vizitate, au fost: Mănăstirea Putna, Grădina Zoologică din Rădăuţi, Mănăstirea Suceviţa, Monumentul de la Palma situat între Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi, Salina de la Cacica (datată 1791). Am vizitat expoziţia cu celebra ceramică de Marginea şi am luat lecţii de olărit de la meşterii populari din zonă.
În fiecare seara ne-am distrat, participând la petreceri în care am învăţat să dansam pe diferite stiluri, iar petrecerea surpriză a fost cea în pijamale din ultima seară.
La întoarcere, am vizitat Peştera Sfintei Teodora şi Mănăstirea Sihla, cât şi cele două muzee de la Humuleşti.
Concluzia este că ne-am descurcat şi fără atenta supraveghere a părinţilor, depăşind cu bine prima călătorie petrecută într-un grup de copii, în care am desfăşurat activităţi specifice vârstei noastre.
Am rămas plăcut impresionaţi atunci când, ajunşi acasă de foarte puţin timp, să fim întrebaţi de copii: „Când e următoarea excursie?”
